Pe Valea Cernei, un apus de soare
se-ascunde printre stânci pierdute-n nori
ce își transformă albul în culoare
împrumutată dintr-un câmp cu flori.

Pădurea înceteaz-orice mișcare
și totul pare c-a încremenit,
petalele se strâng la câte-o floare,
chiar apa din izvor a adormit.

Se-aprind pe cer lumini, apare Luna,
pe râu, se duc la vale vechi povești,
ce se aud aici dintotdeauna,
cu iorgovani și fețe-mpărătești.

Pe malul apei, două siluete
se-apropie încet, cu pași timizi
și nu-ncetează ochii să-și desfete
cu frumuseți de care sunt avizi.

Aproape de cabană, în surdină,
se-aude-o melodie … se opresc…
… un singur martor au: e luna plină.
Îmbrățișați, dansează … se iubesc.

Din vol. "Zece"