De ce aș urca o colină
când dincolo știu că-i o vale
în care mi-aș face o vină
că pașii mi-am dus pe-altă cale?

De ce aș uita frumusețea
plăcerii privirii departe
în valea ce-alungă tristețea
ce zarea străină împarte?

E simplu: natura umană
e cea care-aduce probleme,
în piept deschizând câte-o rană
când inima-ncearcă să cheme

dorințe pierdute de-o vreme
din minți prefăcute în stană.

Din vol. “Călător prin gânduri”