Privește-i ochii și ascultă
Durerea din tăcerea lor:
E prea adâncă și prea multă
Uitare-n tulbure izvor.

Aceiași ochi priveau odată,
Atât de ageri și curați,
C-o dragoste nemăsurată,
Spre tine și spre cei doi frați.

Și v-a crescut privirea-ceea.
Creșteați frumos, creșteați cu ea,
V-a fost un far în odiseea
Ce-n viață vi se așternea.

S-a ofilit când, fiecare,
Din fața ei a dispărut
Și-o ușă-n pragul de uitare
I s-a deschis. Voi, n-ați știut.

Privirea ei nu vă mai știe:
E goală, dusă-n lumea sa
Și vă-ntrebați: cum o să fie
Căsuța-i veche … fără ea.

Din vol. “Cântecul visurilor”