Unduiri în verde cald

Îmi pare locul nostru mai sălbatic
Și mai tăcut în iarba făr-o floare, 
De-un verde ce te face visătoare
Și-n sânge-ți reaprinde un jăratic.

E cum îl știm, iar brațu-mi te cuprinde
Ca o privire caldă, îndrăzneață,
Ce curge peste trup și îl răsfață
Cu mângâieri menite a-l surprinde.

Tresare trupul tău și-n iarba verde,
Se vălurește în mișcări feline
Ca briza ce se-nalță pe coline,
Atinge orizontul și se pierde.

Așez pe trupul cald și pe un umăr
Săruturi, ca pe-un zid al amintirii
Ce s-ar dori înscrisul nemuririi
În ani trecuți de-al vieții noastre număr.

De-un ram atârnă, singur și apatic,
Cuprins în brațe aspre de frânghie,
Un leagăn care-ar fi putut să fie
Preludiul pe un mal de rai acvatic.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Lasă un comentariu