Era a cincea roată și-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcție, cu stare ...
Mă rog, i-a dat un post călduț, de stat.

Căci boi erau să tragă ... cât au tras,
Iar cele patru roți s-au învârtit ...
Un timp, nu mult, pân’ s-au îmbogățit
Și au lăsat-o-n carul de pripas.

Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă ... la saltea.

Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Și noul car de muncă-a fost scutit
Pe câțiva ani – de-un jude, presupun –

Ce ghinion pe roata cea drăguță!
Păi, chiar așa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruță?

Din vol. “Hai, pa!”