De te-am trezit la viață, te du, nu te opri
La ziua când seninul începi a-l desluși
Cu ochi salvați din lumea tenebrelor de-apoi
Prin care se înșiră doar umbre, în convoi. 

Te du, plutindu-ți zborul pe cerul nesfârșit,
Albastru-n ziua-ți nouă, cu Soare în zenit!
Îndepărtează-ți calea de lacrimi și de rău,
De tot ce ți-ar aduce durere-n drumul tău!

Să-ți fie fericirea neîncetat îndemn
În cântul tău ce poate fi altora un semn
Că viața se trăiește, e-un dar la tine-ajuns
Din veșnicia-n care Lumina a pătruns!
 
Înaltul să îți fie și ție Paradis,
Ca îngerilor care îmi trec, ades, prin vis,
Neîntinați, cu aripi lucind imaculat
Deasupra lumii noastre-ntinată de păcat!

Îți cântă nemurirea în umbletul boem
Pe-un cer în care-albastrul să-i fie recviem
Acelui ce, prin viață, un timp îți apăru!
Lui, nu-i cânta! Îl uită! De te-ai trezit, te du!


Din vol. “Eterna căutare”