Dacă-ți sunt albastru când îmi ești căprui,
Nu privi spre urma șarpelui-penel
Ce se zvârcolește-n ochii nesătui
Care, din nisipuri, îți promit castel.

Dacă-n prag de visuri lași un ultim gând
Și-are-n el albastru, îl vei regăsi
Așteptându-ți pașii înapoi trecând
Spre o zi în care primul îți va fi.

Dacă drumul vieții lin te va purta
Pe albastrul mării, sub un cer senin,
Nu veni cu norii, nu o tulbura
Cu furtuni ascunse-n cupe cu venin.

Lasă-te purtată-n brațe prin destin
De acel ce știe că nu le opui
Strălucirii – umbre, zâmbetelor – chin.
El îți e albastru când îi ești căprui.

Din vol. “Cântecul visurilor”