Rugă pentru Ea

Privesc, din cerul unui vis,
Un trup ce doarme liniștit,
Părând că-n viață-i mulțumit,
Iar tot ce ar mai vrea, a scris:

E-o rugă scrisă pe-nserat
Din gândurile care-au fost
Prin ce va fi și noul rost
Când sufletu-i va fi plecat.

Destinataru-i Dumnezeu
Și-i scrie doar c-ar vrea să fie
Nu suflet într-o pribegie
Prin depărtatul Elizeu,

Ci vânt, Ei lacrima să-i ia,
Când se va scurge pentru el,
Ori înger gata de duel
Cu viața, dac-o va durea.

“Iar când se va-ntâmpla, odată,
S-o chemi, în fața Ta să stea,
Mă lasă, Doamne, lângă Ea
La Dreapta Judecată!”

Din vol. “Aripi de azur”

Lasă un comentariu