Din lumea ei, urcând, misterioasă,
S-a așternut în gânduri ca un zbor
Deasupra de tenebrele ce-apasă
Pe-un timp ne’ndurător și curgător.

Am ferecat-o-n brațe de tăcere
Ca un avar ce ține strâns, la piept,
Averea adunată-n coliere
Ce-i aparțin pe viață și de drept.

Un cânt senin și plin de duioșie
A fost de-ajuns tăcerea să-mi înfrâng
Și cântul ei, ecoul meu să fie 
Când trupul vreau, în brațe, să i-l strâng.

E-un zbor în doi, e ca o sărbătoare
În care, împărțind același loc,
Simțim, în sânge, taina arzătoare
Și nemurirea păsării de foc.

Din vol. “Cântecul visurilor”