Îmi e apus, și mare, și mi-e vis
Acolo-n gândul care mă-nfioară
Când îmi deschide-un orizont închis
Cu gratii ce, din rai pierdut, coboară.

Pășesc pe-un val cu clipele arzând
În zbaterea din gânduri mai pustii
Decât oceanul de-amintiri flămând
Ce scormonește-adâncul cu stihii.

Și mă izbește valul de porunci
Acoperind un hău cu deslușiri
A tot ce ninge-n cer acum și-atunci
Când ne-au cuprins adânci zăgăzuiri.

E un apus cu marea ca un vis
Ce ne atrage-n largul interzis.

Din vol. “Aripi de azur”