Nu te grăbi! Lumina tremurândă
nu-i sigură când pașii îți parcurg
cărarea care duce la izbândă,
trecând de umbra propriului amurg.

Pășește-ncet! E noapte-n jur și gânduri
se nasc și pier. Nu-i luptă, e măcel
în care șuieră, de printre scânduri,
acei ce s-au grăbit, crezând la fel.

Iar laurii? – aceia n-or să fie
cum îi visezi: acum, pe drumul viu;
vor apărea când tu, în veșnicie,
vei înșira alți pași, prin alt pustiu.

Căci e-un pustiu acela-n care visuri
nu-și mai au rost, nu vin, sunt de prisos
atunci când pașii-ți calcă pe abisuri
în care cauți urme de frumos.

Urmează-ți calea, totuși, chiar de-i noapte,
cu pași de suflet. Numai el ar ști
secretul tău, împărtășit în șoapte
născute în amurg. Nu te grăbi!

Din vol. “Aripi de azur”