E-o clipă ce sosește, îl prinde, îl aleargă 
Pe necuprins albastru, deasupra de Pământ,
Și caută plutirea-i din ceruri să o șteargă
Cu salve lungi de tunet și răbufniri de vânt.

E dureroasa clipă ce albul îi transformă
În cenușiul rece al timpului de-apoi,
Luându-i strălucirea, lăsându-l fără formă,
În curgerea grăbită a stropilor greoi.

Nu plânge, căci el știe c-a mai trecut de-o viață
Și va primi o alta, venită din Pământ,
Cu care-n altă clipă, în altă dimineață,
Va fi trimis la ceruri, purtat ușor de vânt.

Din vol. “Cântecul visurilor”