Mai găsesc prin viață bucurie
Și mai râd la câte-un fix de ceas
Când mai cântă-un cuc și nu-i pendulă,
Nu-s nici clopote-n credința-mi nulă,
Niciun “Te iubesc!” de bun rămas.

Și mai râd spre nori ce stau să plouă,
Mai zâmbesc spre ifosele lor
Căci, nehotărâți, se bulucesc,
Bubuie și-abia își stăpânesc
Vorbe ce-ar trăsni îngrozitor.

Mai găsesc ceva “de râs” prin viață:
“Adevăruri” ce se-nghit cu greu,
Înălțări - pe trupul țării, gâlci -
Ori deșertăciuni ce strigă “Bâlci!”
Și mai râd de râsul lumii, eu.

Din vol. “Călător prin gânduri”