Iubito, prima zi de februar
E rece, cum e datul ei să fie,
Dar eu, în raiul meu imaginar,
O văd așa cum știu că-ți place ție:

Zăpadă cât cuprinde și noi doi,
Pe sub copaci cu pletele cărunte,
Trecând pe lângă râul din zăvoi,
Părându-ne că e un râu de munte.

La dreapta e cărarea înspre schit,
Iar de la pod, mergând aproape-un ceas,
Vom poposi la hanul părăsit
De care, iată, sunt și-acum atras.

Voi face focul și vom bea un ceai
Să ne-ncălzim și să putem, apoi,
S-alunecăm prin al zăpezii rai
Pe schiuri, printre brazi și … amândoi.

E cerul tulbure ca ochii mei
Când caută prin viață un amnar
Ce mai aprinde-n raiul meu scântei
Ca azi, în prima zi de februar.

Din vol. “Aripi de azur”