Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.

Aș vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am și-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deține-a lumii cheie.

Aș vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet și cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,

prin sacrul și eternul legământ,
să uit orice dorință, cât de vie,
și corpul ce se zbate … pe pământ.

Din vol. "Oare"