Dansați voi, umbre vesele și vii,
căci nu mai sunteți gânduri de-altădată,
nici vise ori frânturi sau cioburi, mii,
ci mă-nsoțiți spre zorii ce se-arată!

Dansați, în timp ce vă privesc senin
cum colindați pereții din cabană
în ritmul flăcărilor din cămin
ce, în mișcări de salsa, vă emană!

Priviți cu bucurie înspre noi
și-aștept, cu nerăbdare, să îmi spuneți:
tabloul cel fantastic de sub voi,
puteți în nemurire să-l transpuneți?

Pictați întâi doar ochii-mi ce lucesc,
cu bucuria dragostei depline,
privind, alături, ceea ce iubesc,
și care e alăturea de mine!

Schițați, ușor, un umăr dezgolit
pe care-aștern acum sărutul tandru,
mai zăboviți pe șoldul arcuit,
și faceți, din penel, apoi, meandru!

Dansați voi, umbre, vesele și vii
și spuneți: brațul ce o odihnește
pe cea mai mare dintre avuții
e vis, e gând, sau cel ce-o ocrotește?

În zâmbet are bucuria mea!
Pictați-i a obrajilor roșeață,
dar bucurați-vă: nu-i gând, e ea,
și suntem, de acum, legați pe viață.

Din vol “Oare”