Poveștile noastre așteaptă
mirajul din serile reci
în care cu mine mai treci
prin clipe trăite demult.
Sunt gata să treacă, în șoaptă,
de umbre ce-n ziduri le-atrag,
de flăcări privite cu drag,
de-un aer cu iz de ocult.

Poveștile nu au vechime –
sunt fragede ca în trecut
și sunt ca un vis la-nceput,
pornit pe-o potecă de Rai.
În pașii cu urmele prime,
timizi, ca și ele pe-atunci,
se văd adânciri în porunci
de care, să știi, nu puteai.

Porneau, negreșit, din destinul
cel scris pentru noi undeva
și care, doar el, ar putea
să știe de-a fost doar noroc
sau el a-ncheiat cu aminul,
căci clipe din calde povești
sunt cele în care îmi ești
sortită, alături, la foc.

Din vol. “Aripi de azur”