E doar o potecă pierdută-n pădure
ce pare strivită de umbrele morții,
ascunse prin frunze, la marginea porții
deschisă vremelnic de mâini imature.

E-o sârmă din ghemul trimis la topire
din care, curând, se vor trage noi sârme,
sau poate oțeluri, a navelor cârme,
ori munți de gunoaie-n a lumii zidire.

E-un film sau mai multe secvențe păstrate
din multele duble pierdute-ntr-o fugă
pe scena privită de-o doamnă cu glugă
ce-așteaptă, senină, finalul la toate.

Merg singur pe firul subțire de ață,
Alerg printre umbre urmând o potecă,
Adun amintiri într-o videotecă,
Și fac toate astea-ntr-o singură viață.

Din vol. "Oare"