Sunt doar oglinda unei muze
Ce-mi e, în inimă, văpaia,
Îi sorb cuvinte dintre buze
Și-i sunt pământ când ea e ploaia.

Eu sunt doar cel ce-n vers transcrie
Simțirea ei, simțirea noastră,
Sunt muritorul ce-o îmbie
Să-i poarte mantia albastră,

C-un cântec trist ori c-o ofrandă
Pe un altar din care curge
Un mir cu-aromă de lavandă
În foc de zbateri demiurge.

Dansez cu iele și naiade,
Alerg cu gândul printre stele,
Adun ideile nomade
În versuri calde sau rebele

Și mă visez în vechi izvoade
Păzite-n temple de vestale,
Scriind poeme cu arcade
Sub care-mi ninge cu petale.

Din vol. “Călător prin gânduri”