Sub un petic de cer înnorat, cenușiu,
Se oprise un vis și-ncerca a trăi
Ca o salcie-n vânt, ca un râu în pustiu,
Ca un munte-n adânc ori ca noaptea în zi.

Nu știa el, un vis, că în cele ce sunt
E un altfel de trai, din vechimi cunoscut
De la cel uriaș pân’ la cel mai mărunt
Gând sau dor sau orice are-n viață trecut.

Cum să știe că-i tot măsurat, cumpănit,
Echilibru perfect stabilit de demult
În destine ce merg spre al lor asfințit
Și-ntâmplări ce trăiesc, dar se chinuie mult?

S-a oprit, a privit, a-nțeles și-a plecat
Spre un altfel tărâm, deslușit în etern
Ca un vis infinit, necuprins și ciudat
Pentru-acei ce se-aleg când prin soartă se cern.

S-a-ntrupat în zălog de uimire în zbor,
În speranță și foc, bucurie și vânt,
În plutirea de frunze pe frunți de izvor
Și iubire-n apusul din ultimul cânt.

Din vol. “Aripi de azur”