Vânt și ploaie rece, gânduri sprijinite
pe a mâinii umbră, rece-acum și ea,
ochi din care scapă goale, umilite,
resturi de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
și se-ntind spre margini, parcă ireal,
lasă loc privirii să se-aștearnă-n ramuri
goale, reci și ude-n timpul agonal.

A-nghețat privirea și coboară-n iarba
care-și culcă vârfuri galbene sub vânt,
pe sub ziduri, mușchii își apleacă barba
udă în tristețea goală de cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrundă
raze de lumină. Cerul pare mic
pentru frunza care-n ape se scufundă,
singură în moarte, așteaptând … nimic.

Din vol. “Călător prin gânduri”