Era neras, era țepos
Bunicul de la țară,
Dar el era cel mai frumos
Bunic, odinioară,

Și noi, toți ”preferații” lui,
Copiii lui cu toții,
Când cei străini, ai “Iacă cui”,
Îi supărau nepoții.

Pe Taicu, mult l-am mai iubit,
Mă linișteam privindu-l
Când se-nchina, spre răsărit
Sau “Crezul” recitindu-l,

Iar Maica, Maica ne iubea
Mai mult decât o mamă,
O văd și-acum, în mintea mea,
Pe cap cu o năframă,

Scoțând, c-un zâmbet, de sub țest,
Cea mai gustoasă pâine,
Rupând-o cu firescu-i gest
În două: "- Pentru mâine".

Noi, încă mici, eram copii
Cu gândul doar la joacă,
Zburdalnici, mai făceam prostii,
“Mai stați și voi oleacă!”

De reușea, spunea povești,
Sau ne citea nuvele,
Cu voci schimbate,-actoricești,
Că te simțeai în ele.

Era demult, eram copii,
Zburdalnici și cu toane,
Iar ei ... s-au dus de printre vii.
Și-mi sunt acum icoane.

Din vol. “Gândul pierdut”