Mi-a șoptit, aseară, vântul,
La ureche, ca o boare:
“Mâine dorm, îți dau cuvântul,
Va fi vreme de plimbare.“

Și a fost o zi de toamnă
Ca de vară – ce să zic? –
Păi, când vântul te îndeamnă,
Știe el ce știe, zic.

Mi-am luat în parc amicul
Și am mers, am mers, am mers,
De simțeam prin auricul
Că mă chinuie un vers.

O să-l spun, dar mai încolo,
Iar acum – ce-o fi o fi! –
Recunosc: voiam mai solo
Pe-o alee cu copii

Și cu-atât de colorate
Frunze, bone și mămici
Tinere aproape toate,
De-aveam gândurile ... ghici!

Ne-am oprit, că am tot mers
Într-un ritm mult prea vioi
Și, în gând, cu-același vers:
“... Ce e scris și pentru noi ...”.

Din vol. "Hai, pa!"