Sub domnia nopții, în pustiu se-arată
Umbre care zboară, aripi ce se zbat
Peste-o lume prinsă-n somnu-i agitat
Dintr-un vis în care Luna se desfată;

Stelele-i oferă jocuri de lumini,
Sunete curgânde într-un susur blând
Care trec prin ceruri și devin, curând,
Inspirații pentru îngerii divini.

Dansul lor îndeamnă umbre din trecut 
Să-și aducă-n lume-ntunecatul zbor
Ce-ar putea să pară infiorător
Celor ce, prin teamă, viața și-au trecut.

Ei n-au aripi. Zborul e doar o plutire
Peste-un timp în care nu mai sunt. Au fost
Îngeri în trecutul când aveau un rost
Și-au rămas în inimi dulce amintire.

Luna îi cunoaște, cei de sus și ei,
Dansul înspre ceruri pare-o înviere
Pentru cei pe care-o nouă viață-i cere
Într-o soartă scrisă cu un alt condei.

Din vol. “Cântecul visurilor”