Pe cer e greu: tronează norii
și-s regi deplini în asfințit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viață, de-un sfârșit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au 
și voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
și nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Și toacă razele de Soare,
și toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu … nimic de spus.

Din vol. “Cântecul visurilor”