Am fost, demult, copil în miezul verii,
Neștiutor de viață și-ale ei,
Străin de taina morții și-a-nvierii,
De spaimă de-ntuneric sau de zei.

Și am crescut: cuminte și sălbatic
Zburdând în lumea mea, croindu-mi drum
Prin doar un anotimp, mereu văratic,
C-un miez rămas fierbinte și acum.

Privirile-mi, sălbatice jivine,
Se-aruncă-n jur cu poftă și hulpav,
Dar înlemnesc văzându-te pe tine …
Și redevin copilul cel firav

Ce se apropie, timid, de-o baltă
Și, cu un răs puternic, zgomotos,
Din inima ce, vesel, îi tresaltă,
Se umple de noroi și de frumos.

Din vol. "Călător prin gânduri"