Cu ceasul meu, nu știu ce s-a-ntâmplat:
De-o vreme nu mai merge cum mergea
Și nici nu pot să-l duc la reparat,
Căci el e altfel, nu-i de ici-colea.

L-am dobândit la schimb, pe-un măturoi,
De la o babă proastă ce-l voia
Și nu să măture cu el gunoi,
Ci doar să zboare – ea așa zicea –

A mers ce-a mers și se-auzea “tic-tac”
Mai tare “tic” și “tac”-ul mai deloc,
Știți, cu nevasta: când ea “Tic!”, eu tac
Și de-aia-n căsnicie am noroc.

Când apăsam butonul ăla mic,
Îmi arăta doar ora câtă e
Și-n rest era – pe cinstea mea! – nimic,
Nu ca acum, când tot mă ia cu “Ce?”

Adică eu, cumva, să îi răspund
La “În ce timp?”. Păi, ăsta e normal?
Mi-apare-acolo-n mijlocul rotund
Și nu vă mint: apare și-i real!

Sunt supărat și cred că o să-i scriu
Că în potoape vreau, de mai încearcă,
Dar mă gândesc: “Pot, înapoi, să viu
De-acolo, de la Noe, dintr-o arcă?”

Din vol. “Hai, pa!”