Veneau la întâlnire două umbre,
alunecând pe-aleea de sub tei,
cu deformări ciudate în penumbre
ce le-nsoțeau ca triste melopei.

Lumina soarelui părea că are
efecte tremurânde-asupra ei,
a celei de femeie, iubitoare
doar de nenaturalul din condei.

Iar umbra lui ... părea că se târăște
și-ar vrea să ocolească un parfum
al teilor, sub care se iubește
când vara e la început de drum.

Sunt două umbre care, altădată,
pe banca de sub tei s-au întâlnit
și, în lumina bolții înstelată,
în doar o umbră s-au înlănțuit.

Acum se întâlnesc, la multă vreme
de când iubirea lor s-a destrămat,
strivită între temeri și dileme
în fața cărora n-a rezistat.

Se recunosc ușor căci, împreună,
formează umbra unui singur trup,
sub luna ce încearcă să le spună
că umbrele au inimi ... și se rup.

Din vol. "Chipul iubirii"