În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie
și mă întreb: “Sărutul meu, ar stinge-o,
cu buzele-mi rebele de-aș atinge-o?”
Ce gând! Ce spaimă! Ce filozofie!

Și nu-i doar zâmbet: văd o strălucire
când ochii tăi mă oglindesc. E seară
și alte stele-s gata să apară,
dar două mă-nfioară c-o privire.

Acum ard eu, mi-e sufletul o rugă,
dar tace și închide-n el dorința -
n-o vrea dezlănțuită, o subjugă.

Doar zâmbetul o-mpiedică să fugă.
Doi ochi mă ard … îmi tremură ființa,
iar trupul tău … îmi dăruie sentința.

Din vol. "Călător prin gânduri"