Să fie poarta către-o altă lume?
Să fi ajuns doar la un singur pas?
Să mă îndrept spre ultimul popas?
Să fie vremea vorbelor postume?

E doar un pas, dar simt adânc fiorul
Produs de teama de necunoscut,
Și nu știu ce aș vrea, sau ce am vrut,
Dar vreau să știu ce-aduce viitorul.

Iar, dacă poarta e spre-o altă viață
Cu viitorul devenit prezent,
Trecutul va fi marele absent
Din amintirea, poate,-o dimineață.

Mi-ar fi de-ajuns o singur-amintire
Din tot ce am avut aici frumos?
Nu! –pasul nu mi-ar fi de vreun folos
De mi-ar schimba a vieții hărăzire.

Dar, vezi, m-atrage parcă o căldură
Și simt un suflu nou, întinerit,
Venit din vremea-n care am iubit,
Iar pasul meu ar fi o aventură.

Voi face, poate, alte lungi escale,
Mă-ntorc dinspre apus, spre răsărit,
Las poarta-ntr-un capitol de sfârșit,
Cu gânduri zise … existențiale.

Din vol. "Oare"