Sunt piatra cea neagră pierdută de zei
în lupta cu ultimii dintre titani,
ascunsă în peșteri de către acei
ce-au vrut măreție, putere și bani.

Am fost obligată să dau la mișei
puteri ce în lupte le-au fost de folos
făcându-i, din iepuri, sălbaticii zmei,
pe-oricare nevolnic, puternic, frumos.

Sunt piatra uscată, cea neagră și rea,
ce-ascunde-adevărul în tainicul miez 
și-așteaptă pe cel care poate s-o ia,
s-o poarte în lume ca unicul crez.

Aștept pe acela ce poate vedea,
plimbându-și privirea pe jalnicu-mi trup
o formă ce vag și cu greu ar părea
o inimă arsă în piatra calup.

Doar lui îi voi da tot ce-n miez am ascuns
și nici chiar și zeii că port n-au știut,
căci nimeni, vreodată, la el n-a pătruns:
iubirea, ca dar pentr-un nou început.

Din vol. "Zece"