Eram, împreună, un vers
Din marele-al vieții poem
Și-n vechiul, știut, Univers,
Eram mai presus de suprem.

Puteam în străfund să privim,
Lumină de-acolo s-avem,
Cuvinte-mpreună să fim,
În inimi, adânc, să vedem.

Ce dulce și tandru-mi părea
Sărutul pe umerii goi!
Ce caldă privirea-mi era
În versul din dansul în doi!

Am scris ne-ntrecutul poem
Purtați de-al iubiri avânt,
Iar azi, împreună, avem
Atingeri de mâini în cuvânt.

Din vol. “Cântecul visurilor”