În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze așternute pe cărare,
M-am întrebat: “Sunt eu de vină, oare?”
Și aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase și cernite,
M-am întrebat: “Sunt, tot eu, vinovat?”

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
“De cruntul ger, de vină, eu să fiu?”

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, știu,
Dar și o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a ști că-i viu.

Din vol. “Eterna căutare”