Pe un țărm, departe, dincolo de zori,
La hotarul dintre zei și muritori,
Dintr-un snop de raze ce zburdau pe mare, 
S-a desprins o formă cum pe lume-arare.

Vălul ce-o-nveșmântă pare-un ultim val
Care își serbează clipa de final
Pe nisipul umed, într-o amăgire
Care îi ascunde ultima rotire.

Pare-o plăsmuire întru pământesc
Trupul ce se-nchide în contur zeiesc,
Par iubiri tăcute-n limpeziri de vânt
Ochii-i ce spun totul fără un cuvânt.

Își privește ziua-n clipa cea dintâi
Și salută zorii care-i spun: “Rămâi!”.
Totul o îndeamnă înspre căutare
Și se-ntreabă-n șoaptă: “Ce să caut, oare?"


Din vol. “Eterna căutare”