De-ar fi să scot din amintiri o clipă
Și, în puterea mea, un timp s-o am,
Aș vrea să văd, în ea, cum se-nfiripă
Tot ce simțea acela ce eram.

Și poate-aș crește-o cât aș vrea să fie
De-ar fi să-mi placă mult ori aș dori
Să-mi fie mare cât o veșnicie
Sau, dacă-i mult, măcar cât ține-o zi.

Iar de va fi ca ea să nu-mi mai placă,
Aș strânge-o-n pumni, aș face-o gând uitat
Și n-aș mai vrea cu mine să petreacă
Prin amintiri ce-n urmă am lăsat.

De-ar fi să pot s-o fac, n-aș face-o-n pripă
Și nu mi-aș risipi puteri de mag
Pe altceva decât aceeași clipă
Ce revenea când te priveam cu drag.

Din vol. “Eterna căutare”