Mă uit pe fereastră și-mi place
să-mi pierd printre ramuri privirea,
în ceruri să-ncep dăltuirea
bătrânei cu multe cojoace.

Aleg, dintre norii fantastici,
pe cel mai închis la culoare,
lovesc, mai încet sau mai tare,
cu arta artistilor plastici.

Se-aud loviturile-n salbe,
iar baba îngână proteste
ce curg spre pământ așchii dalbe.

Dar totul aici e-o poveste
a babei ce n-a prins de veste
că norii au lacrimi, și-s albe.

Din vol "Oare"