Își lasă noaptea falduri de penumbre
La marginea pădurii unde tu,
O umbră printre alte mii de umbre,
Trăiești de când i-ai spus iubirii: “Nu”,

Căci l-ai iubit, dar el iubea pe-o alta
Și-ai reușit, o vreme să suporți,
Iar mintea ta a devenit unealta
Ce ți-a deschis, umilă, alte porți.

Și ai ales: ai hotărât că viața
Așa cum ți-o doreai, nu poate fi,
Și numai tu poți să începi prefața
La tot ce-n alta, nouă, vei trăi.

Pădurea, grota și singurătatea
Sunt o alegere doar de moment,
Căci ai puterea, ai și libertatea
De a gândi, când timpul e absent.

În semiîntuneric, o scânteie
Devine foc în vatra ta cea rece,
Și-ți încălzește chipul de femeie
Ce vrea iubirea-n lacrimi s-o înece.

Din vol. “Călător prin gânduri”