Erai pe malul mării și dansai
atât de singură și de pierdută
în liniștea din care auzeai
o muzică pe plajă așternută

Ca un covor de stele într-un vis
venit din depărtări, din veșnicie,
în timpul infinit și indecis
între “a fost” și “ce va fi să fie”.

Piciorul tău, la fiecare pas,
făcea în trupul său o eră nouă
pe care-o salutai a bun rămas
cu mâinile întinse, amândouă.

Privindu-te, curând am auzit
ce nu mai auzisem niciodată:
o muzică venind din infinit
ce mi-a umplut ființa dintr-odată.

Nu mi-am putut abține un suspin
și m-ai văzut, te-ai îndreptat spre mine,
mi-ai oferit al stelelor cămin
și o eternitate să m-aline.

Din vol. "Zece"