Culorile din toamna ce-a venit,
Au întinat sclipirile de verde
Cu lacrimi aurii de asfințit
Al unei veri ce-n legi de timp se pierde.

Se scurg în lumea timpului de-acum
Ca ploi de gânduri vii, înaripate,
Rătăcitoare-n cântec nou, precum
Un vânt cu adieri demult uitate.

Iar cântu-acela pare că ar fi
Albastru ca o zbatere prin toamnă
A unui dor ce-ncearcă a găsi
Un înțeles la tot ce el înseamnă.

De tot ce mi-a adus, ușor, mă scutur
Și mă transform în zborul unui flutur.

Din vol. “Cântecul visurilor”