
Ai vrea și tu, aș vrea și eu ca vara-n care macii cântă să fie vara cea mai sfântă din calendarul tău și-al meu Și, împreună de-am putea cărarea macilor s-alegem, cântarea lor să înțelegem, ne vom iubi și vom spera că-n timpul nostru viitor, trecând prin multe anotimpuri, ne vom mai aminti-n răstimpuri, de-această vară fără dor. Iar cântecul de-ar înceta sau vara macilor s-ar stinge, în nemurire vom învinge și printre stele vom dansa. Din vol. "Chipul iubirii"