E-o formă, cred, ori poate o ființă,
O-ncrâncenare-a visului pierdut
În bătălia cu un vechi trecut
Ce are uși deschise-n conștiință.

Apare dintr-o lume abisală
Încorsetat în zale de tăceri
Forjate-n focul unei decăderi
Spre adâncimi de liniște finală.

Se mișcă, totuși, umbra-i se mărește
Acoperind tristețile de ieri
Cu restul viitoarelor plăceri
Din viața ce, ea însăși, mai plătește.

Să aibă, oare, suflet? E ființă?
Ce poate fi atât de însemnat
Încât să fie, din trecut uitat,
O formă încărcată de voință?

Speranță e sub zale? Ce să fie
Ascuns acolo-n trup de vis pierdut?
O umbră ce, demult a apărut
Ca un sfârșit frumos de agonie?

Din vol. “Cântecul visurilor”