Pe malul mării, singur, distanțat,
Mă tot gândeam ce-oi face pe-nserat
Și mă prăjeam, roșindu-mă ca racul,
Cu cardul gol, căci îi făcusem hacul.

Și-aproape că visam o halbă mare
Cu un lichid ce-mprăștie răcoare
Și vălătuci micuți de nourei
Prin mintea prinsă în povești cu zei,

Cu Afrodita și, în urma-i, spume,
(Credea că ea e misa de pe lume)
Când iote că și tu mi-ai apărut
Cum cea din fața ta n-ar fi crezut.

S-ar fi întors cu gândul ca, în mare, 
S-arunce frumusețe de picioare
Și-un trup cum nici statuile eline
Nu l-ar avea, pe vârfuri, lângă mine.

Norocul meu că ea, ieșind demult,
A dispărut, așa că îți ascult
Mai toate ale inimii bătăi,
În umbre ce răsar din sânii tăi.

Din vol. “Dor de lele”