Ea nu i-a spus că-n visul pe care l-a avut,
Erau pe malul mării, privind îmbrățișați
Spre dincolo de lume, de cer, de cunoscut,
Ca primii dintre oameni, de zori, atunci, creați.

El nu i-a spus că-n visul ce tocmai l-a-ncheiat,
Dansau pe-un țărm sălbatic, intens, înfiorați,
Dorindu-și împlinirea în cel dintâi păcat,
Ca primii dintre oameni, de zori, atunci, creați.

Ei nu și-au spus de visul din timpul de demult,
Când ea era o floare, el – flutur visător,
În vremea când, prin sânge, simțeau acel tumult,
Ca primii dintre oameni, mânați de-același dor.

Secretul lor e visul din zorii-n care-au stat
Îmbrățișați pe țărmul cu tot ce li s-a scris
Cu multă vreme-n urmă, în cerul înstelat,
Lor, celor ce, de-o viață, visează-același vis.

Daniel Vișan-Dimitriu
(20 aug. 2019, Craiova)