Când vreau să scriu, mă-nalț ușor spre nori
cu ochii-nchiși, cu sufletul tăcut,
cu pași treptat grăbiți, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Și mi se pare că acolo, sus,
e-o viață care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
și-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el … se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre … ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
și recitesc ce, printre nori, am scris.

Din vol. “Călător prin gânduri”