M-apasă, de o vreme, noul gând:
Nu e prea mult cu-atâta fericire?
E-un echilibru-n viață, și-i plăpând!
Cum voi putea să îl mențin, iubire?

Eu am să-ncerc un taler să mențin
Mereu în jos, mereu prea-plin de tine,
Iar celălalt, de-mi scrie în destin,
L-aș vrea umplut cu micile suspine,

Acelea ce mă-ncearcă, uneori,
Când doar singurătatea mă-nconjoară
Iar gândurile-mi rătăcesc prin nori
De unde ploaia rece le doboară.

E-un echilibru-n toate, nu-i așa?
Acum știi ce aș vrea, iubirea mea!

Din vol. "Chipul iubirii"