M-ai modelat, iubito, cum ai vrut,
iar capul meu e-acum un calendar
cu începutul … când te-am cunoscut,
și-un conținut de care n-am habar.

Măcar mi l-ai lăsat tot în 3D
și-ți sunt de-a pururi recunoscător
că încă-l am și simt că încă e
de neuroni (apatici) transportor.

Iubito, plastilina e un moft
pe lângă capul meu la mila ta,
căci mie-mi funcționează ca un soft
ce se comportă-așa cum tu ai vrea.

Un singur lucru, totuși, te-aș ruga:
atunci când mă vrăjești, nu-l mai roti
doar într-un sens căci, vezi tu, s-ar putea
să amețesc și … nu ți-ar conveni

Să par, alăturea-ți, abțiguit,
sau să mă clatin, să vorbesc mai ... rar,
așa cum niciodată n-ai dorit
și-n “calendarul” meu e foarte clar.

Din vol. “Hai, pa!”