Mi-ai plecat, iubito, de – parol! - îmi pare
C-ai fost concepută după o plecare
Și o revenire căci, din depărtare,
Prin corespondență, nu se poate. Oare?

Nu contează! Uite ce cred eu: mai des,
Pleacă cei la care e în casă stres
Ori, de nu e, fac ei, dând de înțeles
Că, de stau acasă, e … ales bules,

Și că-i doare capul, și-i mănâncă-n fâs,
Și că nu au stare când acasă îs,
Și c-ai scos o vorbă după ce-au zis “Pâs!”
Ori n-ai spus o vorbă după “Plec, am zâs!”

Tu, iubito-mi pare că pleci doar așa,
Ca să schimbi decorul (nu pe cineva)
Și să vadă alții că persoana ta
E mereu pe ducă (duca de-a pleca).

Tu, cu-autocarul, trenul, chiar cămila,
Mergi de colo-colo. Eu, evit guerila
Alegând fotoliul. Nu mă iei cu sila,
Dar, când vii acasă … “Dumnezeu cu mila!”

Din vol. “Dor de lele”