Daniel Vișan-Dimitriu

Colina valurilor albe

Nu puteam să dorm. Fereastra, 
scârțâind în giurgiuvele,
m-a chemat să-mi duc privirea
printre stele.

Le-am privit și-ndată, una
mi-a șoptit că, dintre visuri,
unele-ar putea să-mi intre
în înscrisuri.

N-am crezut-o. Cum să treacă
tot ce-n vis îmi e dorință
în destin? Nu cred că este
cu putință.

Vreau să am o confirmare
sau, trimis de prin eteruri,
să primesc un semn ce vine
dinspre ceruri.

Și-a venit pe trupul nopții
ca o mare de lumină
care-și urcă valuri albe
pe colină.

Din vol. “Cântecul visurilor”