Eram trimis la țară pe când eram școlar
Și așteptam vacanța de vară cu mult drag,
Cu gândul la bunicii de pe un alt meleag,
Un rai pe vremea-ceea, a timpului agrar.

Plecând de la orașul în care m-am născut,
Vedeam cum, pe-astă lume, sunt oameni fericiți
În viața lor săracă, și-atât de diferiți
De cei plecați aiurea din vechiul lor trecut

În centre căutate, în oaze de progres,
Avizi de-agoniseală, cu banul singur gând,
C-o viață agitată, cu un continuu stres,

Se uită fericirea, se moare-apoi plângând,
Uitând ades de oameni, uitând chiar și de voi.
Vedeți progresul, oare, în vremurile noi?

Din vol. “Cântecul visurilor”