Petală, a rozei vestală,
păstrează-mi sărutul și gândul,
pe rozul tău cald, transformându-l
în cale astrală.

Petală, rezistă doar până
iubita-ți va da sărutarea
iar gându-mi va trece-n candoarea
privirii de zână.

Rezistă, petală, și-ți jur că
în ziua când printre săruturi
vei vrea, dintre noi, să te scuturi,

voi face ca viața ce urcă
lumina spre noi începuturi
să nu-ți dea de furcă.

Din vol. “Oare”